Virgil Şoncutean intră în consiliul de administraţie al Allianz-Pensii

Autor: Anelis Baciu 14.10.2016

Virgil Şoncutean, executivul care a preluat de luna trecută conducerea companiei de asigurări Allianz-Ţiriac, cu afaceri de un miliard de lei anual, a primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al diviziei de pensii private a Allianz. Allianz-Ţiriac Pensii este prezentă atât pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), cât şi pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III). Fondul de pensii obligatorii al Allianz are în administrare active nete de 6,4 miliarde de lei şi 1,5 milioane de participanţi. Pe de altă parte, fondul de pensii voluntare este mult mai mic, având în gestiune active de 256 milioane de lei şi mai puţin de 60.000 de participanţi.