Comercianţii care vând alimente decongelate trebuie să anunţe public acest lucru, din 20 octombrie

Autor: Mediafax 19.10.2016

„Operatorii economici care comercializează către populaţie pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie obţinute din produse congelate, precum şi unităţile de restauraţie colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligaţia de a informa consumatorii”, arată noul Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Informarea consumatorilor se face „prin afişare la loc vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea, după caz, pe un afiş, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, cu menţiunea "produs/din produs decongelat"”.

În sensul acestui Ordin, „produsul alimentar congelat este: pâine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe”.

În cazul constatării nerespectării condiţiilor igienico-sanitare la transport, manipulare, depozitare, comercializare, „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează instituţiile responsabile cu atribuţii în domeniu”, pai prevede normativul.

Patronatele din industria de morărit şi panificaţie au semnalat de mai multe ori faptul că în mare parte pâinea care se vinde pe post de pâine proaspătă vine de fapt de peste graniţă, în formă congelată, ca şi unele produse din patiserii sau covrigării.