Iancu Guda, Coface România: „Venitul este «vanitate», lichiditatea este «sănătate», iar efectul trebuie să fie mai mare decât efortul“

Autor: Greta Bogdan 20.10.2016

Jumătate din companiile insolvente au realizat investiţii pe termen lung, însă efectul trebuie să fie întotdeauna mai mare decât efortul. Afecţiunea cronică de care suferă firmele din România este „miopia“, a declarat Iancu Guda, services director în cadrul Coface, prezent la Conferinţa Risc de ţară 2016, explicând astfel faptul că managerii companiilor trebuie să îşi facă scenarii pentru viitor atunci când fac o investiţie. 

„Există foarte multă certi­tudine printre companii care nu se materializează ulterior. În final trebuie să te gândeşti să vinzi mai mult şi mai profitabil.“ 

El a mai spus că 6 din 10 companii care au intrat în insolvenţă sunt conduse de acţionari care mai deţin şi alte companii. Doar două companii din 100 se organizează cu succes, în vreme ce doar cinci încearcă să îşi construiască un plan de restructurare. 

„De zece ani analizez alături de colegii mei 200.000 de companii intrate în insol­venţă, încercând să înţelegem şi cau­zele. Avem nevoie de un spirit antre­prenorial mai puternic.“