RCS&RDS măreşte viteza de upload la net fix până la 500 Mbps şi taie preţurile pentru clienţii noi sau cei care prelungesc contractele

Autor: Adrian Seceleanu 20.10.2016

Compania de cablu RCS&RDS, liderul pieţei locale de internet fix, va mări începând din data de 21 octombrie viteza maximă de încărcare a datelor (upload) până la 500 Mbps pentru clienţii care aleg cel mai scump plan tarifar şi va reduce, în acelaşi timp tarifele cu 10% pentru clienţii noi sau cei care îşi prelungesc contractele existente, conform unui anunţ al operatorului.

“Începând de vineri, 21 octombrie, RCS & RDS creşte vitezele de upload la serviciul de internet Digi Net Fiberlink 300, 500 şi 1000 şi reduce tarifele abonamentelor. Vitezele de upload disponibile la pachetul Digi Net Fiberlink 300 sunt de până la 150 Mbps, pentru Digi Net Fiberlink 500 de până la 250 Mbps şi pentru Digi Net Fiberlink 1000 de până la 500 Mbps şi se aplică clienţilor noi şi existenţi. În acelaşi timp, compania reduce cu peste 10% tarifele serviciului de internet Digi Net atât pentru clienţii noi care contactează acum unul dintre abonamentele Digi Net Fiberlink 500 sau Digi Net Fiberlink 1000, dar şi pentru clienţii existenţi dacă solicită schimbarea tipului de abonament sau îşi prelungesc contractul existent.

Astfel, clienţii noi vor plăti pentru pachetul Digi Net Fiberlink 500 34 lei/lună (TVA inclus) de la 39 lei (TVA inclus) şi pentru Digi Net Fiberlink 1000 39 lei/lună (TVA inclus) de la 45 lei/lună (TVA inclus).”

“Dezvoltarea infrastructurii şi investiţiile în tehnologii noi au reprezentat întotdeauna o prioritate pentru a oferi servicii adaptate cerinţelor clienţilor noştri şi de a da valoare pentru preţul plătit. Noile preţuri pentru serviciile Digi Net Fiberlink 500 şi 1000 sunt de acum mai accesibile pentru toate categoriile de consumatori,” a declarat Valentin Popoviciu, Vicepreşedinte RCS & RDS.

“RCS & RDS a finalizat la sfârşitul anului trecut proiectul de modernizare a reţelei naţionale şi internaţionale prin trecerea de la multiplu de 10Gbps la capacităţi multiplu de 100Gbps, capacităţi care vor fi extinse şi în acest an. Această implementare a îmbunătăţit calitatea furnizării serviciului de internet fix, a mărit capacitatea reţelei asigurând în acest fel o creşterea semnificativă a lărgimii de bandă pentru a susţine serviciile ce solicită trafic intens şi stabil pentru serviciile şi aplicaţiile de ultimă generaţie”, potrivit operatorului.