Condiţia pe care românii trebuie să o îndeplinească pentru ca statul canadian să elimine vizele

Autor: Mediafax 21.10.2016

Întrebat cum s-a ajuns la eliminarea etapizată a vizelor de către Canada, şeful statului a replicat: ''Negociind foarte dur faţă de propunerea canadienilor de 2018, plus 5 de ani de snap-back''.

În ceea ce priveşte condiţiile mecanismului de snap-back, şeful statului a spus că ''mai este mult de lucru pentru negociatorii români şi cei canadieni, pentru a ajunge, în final, la concluzii cuantificabile''.

''Noi am fost promotori, am fost de acord şi abia aşteptăm să intre în vigoare CETA, fiindcă de aici, cu siguranţă, şi antreprenorii români şi România va avea de câştigat'', a conchis preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA).

Astfel, potrivit acordului, de la 1 mai 2017 nu mai au nevoie de vize cei care au mai călătorit în Canada, iar de la 1 decembrie 2017 se elimina total vizele pentru români. Canada ar putea reveni asupra deciziei dacă numărul de imigranţi ilegali este foarte mare, dar doar în primii trei ani de la ridicarea vizelor.