BRD-SocGen a făcut profit de 586 mil. lei în nouă luni, în creştere cu 67%

Autori: Dan Grigore Ivan , Cristian Hostiuc 04.11.2016

BRD-SocGen, a două bancă din piaţă după active, a raportat pentru primele nouă luni un profit de 586 mil. lei, cu 67,3% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, iar venitul net bancar a fost de 2,01 mld. lei, în creştere cu 9,9%.

La nivelul întregului grup BRD-SocGen profitul a fost de 606 mil. lei, în creştere cu 68%. Excluzând ele­men­tele nerecurente (reprezen­tate în cea mai mare parte de câştigul din tranzacţia Visa), profitul net al grupului a crescut cu 45,4%.

Raportul cost/venit a ajuns la 48,4%, în scădere cu 5,4 puncte pro­cen­tuale. Activele băncii se ridică la 49 mld. lei, iar datoriile au fost de 42,6 mld. lei.

Indicatorul ROE, reprezentat de raportul dintre profit şi capitaluri proprii, este de 12,6%, faţă de 8,3% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Spre comparaţie, banca-mamă Société Générale a raportat un ROE de 9,7% în T3/2016.

După anunţul privind rezultatele financiare, acţiunile BRD s-au apreciat cu 1,09%, până la o cotaţie de 11,12 lei, după ce s-au realizat 154 tranzacţii, cu o valoare de 4,767 mil. lei, reprezentând 27% din valoarea ultimei luni.

Capitalizarea bursieră a BRD-Groupe Société Géné­rale este de 7,66 miliarde lei (1,7 miliarde euro).