Semnal de alarmă: Cum au ajuns antreprenorii români să să importe piese de lemn pentru mobilă din străinătate? ”Din păcate, ajun­­gem să cumpărăm ele­men­te din lemn din Slo­va­cia sau din Ger­mania la un preţ mai mic de­cât cel din România”

Autori: Ştefan Stan , Mădălina Dediu Panaete 06.11.2016

România nu poate fi competitivă la nivel euro­pean în agricultură şi in­dus­tria alimentară, având în vedere că pro­du­cătorii din state precum Ungaria primesc un spri­jin mult mai mare. România este invadată de im­porturi de legume, fructe sau carne din cauza fap­tului că producătorul român nu se poate bate din punctul de vedere al preţului cu jucătorii străini, a subliniat Cristian Mol­dovan, proprietarul companiei cu activitate în agricultură Pro­mat Comimpex.

„În prezent importăm 900.000 de tone de pâine congelată, adică o treime din pâinea pe care o consumăm. Importăm zahăr, fructe, legume sau carne de porc. Importăm toate aceste produse pentru că este o mare diferenţă între subvenţiile primite de producătorii români şi cei străini. (...) În Ungaria subvenţia la hectar este de 300 de euro, la noi este de 150 de euro“, a declarat antreprenorul în cadrul conferinţei ZF de la Baia Mare.

Şi Vasile Pop-Pădureanu, preşedintele gru­pu­lui de firme Universal din Sălaj, cu afaceri de peste 10 milioane de euro anual,  a vorbit despre im­por­tanţa sus­ţinerii producţiei pentru creş­terea eco­nomică a României. Firmele grupului Universal sunt active în domenii precum industrie sau imobiliare. „Tre­buie să vorbim în România de va­loare adăugată. (...) Ceea ce ne-a ţinut în viaţă în perioada de criză a fost producţia“, a spus el.