Un refugiu mai puţin pentru investitori după ce Trump erodează atractivitatea Danemarcei

Autor: Catalina Apostoiu 14.11.2016

Când Europa s-a scufundat într-o criză a datoriei, investitorii s-au îndreptat către Danemarca. Când Elveţia şi-a abandonat pegul, banii s-au dus către Danemarca. Banii au luat aceeaşi direcţie şi când Marea Britanie a decis să părăsească UE, scrie Bloomberg.

În lumea lui Trump însă Danemarca îşi pierde din atractivitate. Cele mai importante acţiuni daneze au înregistrat scăderi după victoria lui Trump.

Principalul indice, dominat de nume ca A.P. Moller-Maersk, gigantul din transportul naval, şi Vestas Wind Systems, lider mondial în turbine pentru energie regenerabilă, a pierdut 3,3% săptămâna trecută. Războiul comercial despre care Nordea Bank, printre altele, avertizează că Trump îl va declanşa promite să-i afecteze considerabil pe danezi. Aceştia se bazează pe exporturi pentru aproximativ jumătate din producţia lor economică. Nordea estimează că Danemarca ar putea pierde până la 10.000 de locuri de muncă dacă Trump nu-şi va schimba retorica privitoare la comerţ.