Vladimir Putin îl felicită pe Igor Dodon şi îl invită la Moscova

Autor: Mediafax 14.11.2016

"Rezultatele scrutinului din Republica Moldova relevă susţinerea de care se bucură Igor Dodon pentru atingerea stabilităţii socio-economice şi echilibrarea priorităţilor în materie de politică externă", a transmis Vladimir Putin, conform unui comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

"Preşedintele Rusiei a exprimat angajamentul în favoarea dialogului constructiv şi dezvoltării relaţiilor cu Republica Moldova", precizează Kremlinul.

În plus, Vladimir Putin l-a invitat pe Igor Dodon să efectueze o vizită oficială în Rusia.