A sosit momentul „Sputnik” pentru inovaţia românească? România se plasează pe locul 48. Cum creştem?

Autor: Gheorghe Băcanu 14.11.2016

În anul 1957 când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit care a orbitat în jurul pământului, Sputnik, Statele Unite au realizat decalajul tehnologic care le separa de sovietici, sau, mai explicit, cât de mult au ramas în urmă în ceea ce priveşte inovarea.

„Momentul Sputnik” a fost cel care a pus problema revigorării inovaţiei, în Statele Unite, ca motor al dezvoltării. În anul 2010  Preşedintele Obama a mai invocat imaginea satelitului sovietic Sputnik  şi a noii curse pentru inovaţie într-un discurs susţinut la Colegiul Comunitar Tehnic din Winston-Salem, Carolina de Nord, prilej cu care a făcut referire la inovare, la necesitatea recalificării, a migraţiei către noi locuri de muncă şi cultivarea talentelor pentru meseriile viitorului.

De curând, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), o agenţie specializată a ONU, a publicat topul celor mai inovative economii din lume, incluse în Indexul Inovării Globale. România se plasează pe locul 48 din 128 de state incluse în clasament.

Chiar dacă a urcat câteva poziţii comparativ cu anul trecut, ţara noastră se situează, în ceea ce priveşte inovarea, după Republica Moldova şi pe ultimul loc în Comunitatea Europeană.

Comparativ cu ţările din regiune, România se situează mult în urma acestora, în codiţiile în care Cehia ocupă locul 27, Ungaria locul 33, Slovacia  locul 36, iar Polonia locul 39.

Aceste poziţionări sunt pe măsura ponderii cheltuielior pentru cercetare şi dezvoltare în PIB, acestea fiind de numai 0,38 %. Nimic nu este întâmplător, actualele rezultate sunt în concordanţă cu sumele alocate. Ţări ca Bulgaria, Polonia, Grecia alocă pentru cercetare dezvoltare tot sub 1% din PIB. Foarte important de precizat este faptul că vecinii noştri de la sud de Dunăre, bulgarii, se situează pe locul 38, iar Republica Moldova pe locul 46.

Acest clasament s-a făcut pe baza evaluării unui număr de 82 de indicatori precum: mediul politic şi de afaceri, instituţiile statului, educaţia, cadrul de reglementare, cercetarea şi dezvoltarea, infrastructura, învăţământul, resursele umane. Pe o scară de la 0 la 100, ţara noastră  a fost cotată cu, doar, 37,9 puncte.

Primul loc în acest clasament este ocupat de Elveţia cu 66,3 puncte, iar ultimul loc de Yemen.

Locul 48 în lume şi ultimul loc în Comunitatea Europeană poate constitui pentru România adevăratul moment „Sputnik” care să declanşeze o revoluţie în procesele de inovare.

Şi România, în momentul de faţă, ca şi Statele Unite în 1957, trebuie să recunoască aceste decalaje ca o primă etapă în remedierea acestora. Dacă tot am importat de la americani tradiţii ca Hallowen, Valentine’s day, care nu au nimic în comun cu obiceiurile şi cultura noastră, de data aceasta ar trebui să folosim şi ceva bun, modelul „Sputnik”, ca un declanşator al inovaţiei la toate nivelurile.

Inovarea este un concept oarecum sofisticat care s-ar adresa numai unor celebri inovatori şi inventatori ca Einstein, Edison, Steve Jobs, Bill Gates. Abordarea pragmatică ne determină însă să tratăm inovarea, sau, mai concret, mica inovare, ca fiind accesibilă tuturor firmelor şi tuturor angajaţilor.

 Într-o accepţiune mai largă, inovaţia reprezintă un produs, un serviciu, o idee ce are potenţial de a acţiona ca accelerator al avantajului competitiv pe o piaţă concurenţială. Este unanim acceptat faptul că o inovaţie are valoare dacă este apreciată de piaţă (atenţie, piaţa nu greşeşte niciodată), de clienţi în număr cât mai mare, care o cumpără şi o recomandă mai departe şi altor cunoscuţi. Deci piaţa este cea care validează inovaţia, iar inovaţia aduce steroizi în dezvoltarea economică. E nevoie de mult talent şi inovare din partea angajaţilor pentru a satisface nevoile crescânde ale clienţilor.

Google defineşte inovaţia ca fiind un proces continuu de învăţare [1]. Această companie are reputaţia că încurajează creativitatea angajaţilor, alocând timp pentru joacă şi experimentare.

Joseph Schumpeter, fondatorul conceptului de distrugere creatoare ca motor al evoluţiei capitaliste, definea provocarea inovaţiei ca fiind „rezistenţele şi incertitudinile de a face ceea ce nimeni nu a mai facut”. Tot el afirma că antreprenorii sunt spirite răzvrătite, iar învechirea indusă creează baza pentru distrugerea creatoare.

Steve Jobs, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, definea inovaţia ca fiind „o metodă nouă de a face lucrurile, fiind urmată de schimbarea în bine”.[2]

Jurnalistul Thomas Friedman (New York Times) într-o scrisoare adresată preşedintelui Barack Obama i-a sugerat „crearea” mai multor oameni ca Steve Jobs, văzând în acesta un vector al inovării.

În lucrarea „România după criză, reprofesionalizarea” [3] academicianul Mircea Maliţa face apologia inovării pe care o consideră ca fiind un atribut important al deţinătorilor de cunoştinţe. El defineşte şi conceptul de „dublă elice a învăţării şi a muncii” (The Double Helix of Learning and Works) arătând importanţa întrepătrunderii dintre cele două activităţi.

Asigurarea unui mediu creatogenic , favorabil inovaţiei este o necesitate pentru toate companiile. Stimularea creativităţii trebuie tratată cu maximum de atenţie la toate nivelurile manageriale, şi trebuie transformată într-un tovarăş permanent. Aceasta însemană că trebuie acordată atenţie mărită pregătirii continue (life-long education) a angajaţilor.

Se poate recurge oricând în companii la metodele cunoscute de creativitate colectivă: Brainstorming, Sinectica, Philips 66. Managerii nu trebuie să uite că cele mai importante active ale firmei sunt cele care pleacă acasă în fiecare seară, iar viitorul aparţine creatorilor şi inovatorilor, companii sau persoane, care vor deveni superputernici. Mediul creatocid, care este nociv creativităţii, trebuie declarat incompatibil cu firmele care doresc să performeze şi să se menţină pe piaţă.

România este parte componenentă a economiei globale bazată pe inovaţie, care este definită ca o economie evolutivă, de fapt, turboevolutivă, în care membrii acesteia conectează idei şi cunoştinţe creând continuu noi produse şi servicii.

Economia evolutivă reprezintă, în esenţă, schimbările continue, la intervale de timp din ce în ce mai mici, care au loc în economia mondială datorită inovaţiilor. Instrumente de forţă ale economiei bazate pe inovaţie: nanotehnologia, biotehnologia, tehnologia informaţiei şi reţelelor, neurotehnologia.[4] Ea trebuie să fie implicată activ în acest fenomen evoluţionist, de neoprit, la care participă toate statele lumii.

Creşterea cheltuielior de cercetare trebuie să constituie o prioritate, simultan cu implicarea mai profundă a universităţilor în acest proces inovativ. Mircea Maliţa, arătând rolul universităţilor în prcesul de inovare, afirma: „Universităţile sunt coroana sistemelor educaţionale, aflate la capătul ciclurilor care însumează până la două decenii de viaţă, sunt supuse mereu observaţiilor critice ale economiei, administraţiei publice, politicienilor, industriei şi sunt mereu confruntate cu exigenţele crescânde ale profesiunilor vechi şi, mai ales, a celor care apar în prezent”. Conexiunile dintre universităţi şi mediul privat vor fi benefice pentru întreg mediul de afaceri întrucât vor avea capabilitatea de a rezolva probleme din ce în ce mai complexe.

Înfiinţarea „Bursei inovaţiilor” (Exchange of innovation) cu scopul de a aduce inovaţiile în economia reală trebuie să fie o prioritate în vederea micşorării decalajelor faţă de celelalte ţări. Aceasta poate fi o platformă de licitaţii on-line (e-innovation) care îşi propune să rezolve problema întâlnirii cereri cu oferta în domeniul inovaţiilor. Motto-ul acestei platforme ar putea fi „Inovarea ca soluţie în afaceri”. Sunt multe inovaţii care ar putea avea un puternic impact în economie, şi  care, în momentul de faţă nu sunt în atenţia firmelor pentru că nu sunt cunoscute.

Introducerea unei discipline opţionale, în învăţământul liceal şi superior, care să trateze problematica gândirii laterale („Lateral Thinking”) ar putea fi de bun augur pentru dezvoltarea creativităţii prin promovarea nonconformismului constructiv.

În lucrarea „Gândirea laterală” autorul, Edward de Bono, preciza: „Termenul de gândire laterală a apărut pentru prima dată în 1967 şi îşi propune să desemneze un proces sistematic de a gândi inovator, depăşind tiparele limitative ale gândirii logice”. Iniţierea unei campanii publicitare instituţionale agresive cu titlul: ”Educaţie, cunoaştere şi formare de aptitudini pe toată durata vieţii” (Life long education, knowledge and skills) având ca scop popularizarea necesităţii adaptabilităţii continue la piaţă muncii, aducerea în centrul atenţiei cetăţenilor a necesităţii flexibilizării opţiunilor de muncă în raport cu necesităţile pieţei, precum şi explicarea necesităţii de a învăţa continuu pe parcursul vieţii pentru a fi în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii.

Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că rezistenţa la schimbare este în interiorul său, în propria putere.

Un învăţământ profesional, nişabil, care să transforme absolvenţii în persoane „angajabile”, gata să acopere deficitul de personal calificat de pe piaţă muncii, este  o necesitate stringentă pentru economia românească.

Toate acestea au loc într-un context complex în care tehnologiile digitale dau naştere unui nou mod de a gândi, creează noi tipuri de afaceri, iar conceptele de economie electronică, economie web,  capitalism digital, stil de viaţă digital, evernet (o lume conectată tot timpul) sunt în mare vogă şi, vrem nu vrem, marchează mediul de business.

Va reuşi România să lanseze în acest moment „Sputnik” racheta inovaţiei?

Gheorghe Băcanu este chief engineer la Expocar Trade SRL Garage Constanţa

 



[1] Oamenii talentaţi vor să fie liberi, Orly Lobel, Editura Publica, p.215

[2] Carmino Gallo, Steve Jobs. Secretele inovaţiei, Curtea Veche, Bucureşti, 2011, p.13

[3] Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare, coordonatori Mircea Maliţa şi Călin Georgescu

[4] Provocările viitorului, James Canton, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, p.85

 

Foto: Beyondgeek.com