Barack Obama avertizează asupra riscului ascensiunii ideologiilor "naţionaliste" şi "tribaliste"

Autor: Mediafax 15.11.2016

Întrebat la o conferinţă de presă desfăşurată în Grecia alături de premierul Alexis Tsipras dacă se simte în vreun fel responsabil de rezultatul scrutinului preizdenţial din Statele Unite, Obama a afirmat: "Încă nu mă simt responsabil de ceea ce face ori spune preşedintele-ales. Dar am o responsabilitate în calitatea de preşedinte al Statelor Unite pentru a asigura şi a facilita o tranziţie bună a puterii".

Preşedintele în funcţie al SUA a refuzat să asocieze victoria lui Donald Trump cu ascensiunea partidelor conservatoare şi de extremă-dreapta, însă a atras atenţia asupra riscului naţionalismului şi xenofobiei.

"Cred, independent de vreun scrutin sau mişcare doctrinară, că va trebui să ne ferim de ascensiunea formelor pure de naţionalism, de ideologiile privind identitatea etnică sau de tribalism", a subliniat Barack Obama, citat de NBC News.