Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie, vândute cu peste 5 milioane de dolari, la New York. Care este povestea lui

Autor: Mediafax 20.11.2016

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie, cu titlurile "The Bridge" şi "The Flight into Egypt" au fost vândute de casa de licitaţii Christie's cu peste 5 milioane de dolari, marţi seară, la New York, potrivit site-ului oficial al casei de licitaţii Christie's.

Tabloul "The Bridge" al pictorului român Adrian Ghenie a fost vândut de casa Christie's din New York pentru suma de 3,943,500 de dolari, în timp ce pictura "The Flight into Egypt" a fost vândută pentru 1,387,500 de dolari.

În luna octombrie, pictorul român a înregistrat un record absolut. Tabloul ‘Nickelodeon’, pictat de artistul Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate la Londra de casa de licitaţii Christie’s, potrivit Business Review.

La începutul anului, tabloul lui Ghenie ‘Self-Portrait as Vincent Van Gogh/ Autoportret ca Vincent Van Gogh’ (2012) s-a vândut la New York în cadrul unei licitaţii organizată de Sotheby’s pentru 2.59 de milioane de dolari, faţă de valoarea estimată iniţial de 200.000-300.000 de dolari.

Recordul personal al lui Ghenie fusese stabilit tot anul acesta, când lucrarea sa „The Sunflowers in 1937” a fost vândută, tot la Sotheby's, pentru 4 milioane de euro.

În anul 2014, pentru „The Fake Rothko”, Ghenie obţinuse (la aceeaşi Sotheby's) 1,8 milioane de euro.

Un singur artist plastic român, Constantin Brâncuşi a vândut cu peste 1 milion de euro. Recordul absolut al sumei plătite pentru o lucrare a unui artist român este de aproape 30 de milioane de euro pentru sculptura Madame L. R. (la casa de licitaţii Christie's, în 2009). Lucrarea provenea din colecţia personală de artă Yves Saint Laurent.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby's, la Londra, lucrarea acestuia "The Fake Rothko" fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea "The Fake Rothko" era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

Prima lucrare a lui Adrian Ghenie scoasă la licitaţie în România a fost adjudecată anul trecut cu 22.000 de euro

Licitaţia de primăvară a Lavacow, care s-a desfăşurat pe site-ul lavacow.com, pe 1 aprilie, a adus în atenţia publicului ocazia de a cumpăra o lucrare de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident.

Aceasta a fost pentru prima oară când o operă a lui Adrian Ghenie a fost tranzacţionată în licitaţie publică în România. Astfel, "Self-portrait with Laurels", o lucrare specială având în vedere aspectul mitologic, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de aproape cinci ori mai mult ca preţul de pornire, după 23 de paşi de licitare şi 11 competitori din şase ţări diferite, potrivit casei de licitaţii.

Cristina Olteanu, CEO al casei Lavacow, a declarat pentru MEDIAFAX că "Self-portrait with Laurels", de Adrian Ghenie, a fost achiziţionată de o persoană privată, care nu este din România şi care doreşte să îşi păstreze anonimatul. Pentru această lucrare au licitat competitori atât din Europa, inclusiv din România, cât şi din afara Europei, respectiv de pe trei continente, a mai spus Cristina Olteanu.

Potrivit Lavacow, preţul de adjudecare al "Self-portrait with Laurels", de Adrian Ghenie, o lucrare timpurie de dimensiuni medii, dovedeşte globalizarea şi efervescenţa pieţei de artă.

"Self-portrait with Laurels" este un autoportret, în tehnica uleiului, realizat în 2000 - 2001. Deşi realizată la începutul carierei, acum mai bine de zece ani, opera anticipează particularitatea artei lui Ghenie din prezent, care a devenit într-un timp record, la 37 de ani, revelaţia anului în licitaţiile internaţionale de artă contemporană din 2014, conform unui clasament realizat de platforma online artnet.com.

Laurii care încoronează chipul şi nuanţele întunecate ale lucrării "Self-portrait with Laurels" leagă această pictură atât de arta clasică, cât şi de cea renascentistă, asemănătoare celei realizate de Tintoretto. În acelaşi timp, tehnica aminteşte iubitorului de artă de picturile lui Francis Bacon, spune casa de licitaţii.

Rezultatul obţinut de această lucrare a fost un semn îmbucurător pentru piaţa românească de artă contemporană şi un motiv în plus de a considera această adjudecare o reuşită care a spart gheaţa în licitaţiile din România în ceea ce priveşte tranzacţionarea operelor lui Ghenie şi ale altor artişti români foarte apreciaţi pe plan internaţional, pentru care competiţia se manifestă în principal în afara graniţelor ţării, mai spune Lavacow.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. Anul trecut, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby's, la Londra, lucrarea acestuia "The Fake Rothko" fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea "The Fake Rothko" este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

Licitaţia de primăvară Lavacow - programată iniţial pe 30 martie, dar amânată pentru 1 aprilie, din cauza unei probleme tehnice la site-ul casei de licitaţii - a propus iubitorilor de artă şi opere ale celebrilor Salvador Dalí, Joan Miró, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Simon Hantaï, alături de lucrări ale artiştilor contemporani Dan Perjovschi, Sorin Ilfoveanu, Harry Guttman, Valeriu Mladin.

Astfel, lucrarea "Whaam!", de Roy Lichtenstein, a fost adjudecată cu 150 de euro, "L'astre", de Salvador Dalí, cu 600 de euro, "Maravillas con Variaciones", de Joan Miró, cu 800 de euro, "Le Peintre et le Papillon", de Salvador Dalí, cu 600 de euro, "Cow", de Andy Warhol, cu 200 de euro, "A State of Mind", de Sorin Ilfoveanu, cu 250 de euro, şi "Skateboard (Fuck You)", de Dan Perjovschi, de 800 de euro.

Unele lucrări încă mai pot fi cumpărate pe site-ul casei de licitaţii Lavacow.

Lavacow.com este o iniţiativă care oferă iubitorilor de artă din toată lumea un spaţiu virtual în care pot licita pentru lucrări ale artiştilor contemporani din Europa de Est. Casa de licitaţii Lavacow a fost lansată pe 22 mai 2014.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Tabloul său „Regele” a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul „Dr. Mengele 2” a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby's, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Publicaţia britanică The Independent l-a portretizat pe Adrian Ghenie în contextul în care o expoziţie a acestuia, intitulată „Golems”, a fost vernisată pe 12 iunie la galeria Pace din Londra, unde a putut fi vizitată până pe 26 iulie.

De asemenea, Adrian Ghenie s-a aflat pe primul loc într-un top al celor mai tranzacţionaţi şi apreciaţi artişti din lume în 2014, realizat de site-ul artnet.com.