Preşedintele Iohannis: Tinerii trebuie încurajaţi să facă cercetare, iar cei care au plecat să se întoarcă

Autor: Mediafax 22.11.2016

"Am spus mereu că trebuie să privim cercetarea ca pe o investiţţie în viitorul României pe care trebuie să-l valorifcăm. Tinerii trebuie încurajaţi să facă cercetare, mai ales în România, iar cei care au plecat să se întoarcă. (...) Este un lucru arhicunoscut că avem tineri foarte talentaţi, dar îngrijorător este faptul că o mare parte dintre ei şi-ar dori să plece", a spus Klaus Iohannis în discursul său de la compania ieşeană Antibiotice.

Şeful statului a participat la Iaşi la o dezbatere privind piaţa farmaceutică, modalitatea de stabilire a preţurilor din piaţa românească şi a taxei de clawback. La discuţii au fost prezenţi şi angajatii Antibiotice, dar şi reprezentanţi ai universităţilor ieşene

"Dacă reuşim să avem sisteme performante, unde tinerii au şanse să fie angajaţi pe bază de merit, nu fiindcă sunt cunoştinţe sau neam cu cineva, atunci o să reuşim să îi convingem să rămână în ţară. Personal, sunt ferm convins că reinstaurarea unei meritocraţii adevărate, nu numai în sistemul public, ci şi în mediul privat, este calea spre a deveni mai performant şi spre a convinge tinerii să rămână acasă", a spus Iohannis.