Ceprocim Bucureşti are pierderi de un milion de lei la afaceri de 2,1 milioane de lei

Autor: Liviu Popescu 24.11.2016

Ceprocim Bucureşti (CEPO), care se ocupă cu cercetare şi dezvoltare în inginerie, a avut la nouă luni pierderi de un milion de lei, faţă de un rezultat negativ de 230.000 de lei în perioada ianuarie-septembrie 2015. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 19%, la 2,1 mil. lei. „Şi în anul 2016 problema principală cu care se confruntă compania este asigurarea portofoliului de comenzi”, susţine Ceprocim Bucureşti, cu 3,9 mil. lei capitalizare. Compania motivează că problema este cauzată de întârzierile generate de Autoritatea Naţională de Cercetare Stiinţifică în organizarea şi derularea programelor naţionale de cercetare ştiinţifică şi de situaţia evoluţiei activităţilor economice din ţară.