Infrastructura de cazare. Clujul are trei hoteluri de cinci stele, toate construite după Revoluţie

Autor: Mădălina Panaete 30.11.2016

Cluj-Napoca, al doilea pol de business al ţării după numărul de firme prezente, are 53 de hoteluri, cu o capacitate de cazare de 8.450 de locuri, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Numărul de locuri din hoteluri s-a dublat faţă de capacitatea de cazare de acum 20 de ani, arată calcule ZF.

Oraşul are trei  hoteluri de cinci stele, City Plaza (85 de camere), unde tariful pe camera dublă se ridică la 500 de lei pe noapte în decembrie (booking.com), hotelul  Grand Hotel Italia, cu o capacitate de cazare de 187 de camere, unde preţul pe noapte al unei camere duble este de 360 de lei, şi hotelul Opera Plaza (64 de camere), situat în centrul istoric al oraşului.

Cele trei hoteluri de cinci stele din Cluj-Napoca au avut afaceri cumulate de 38,4 mil. lei (8,7 mil. euro) anul trecut, aproape cât face hotelul de cinci stele Sheraton (fostul Howard Johnson) din Bucureşti.