Noua autostradă Bucureşti-Ploieşti poate fi redată integral circulaţiei la sfârşitul lunii decembrie
„Când am preluat conducerea companiei, am vorbit despre proiecte pe care le vom debloca şi le vom finaliza. Acum, în această perioadă am început să înregistrăm rezultatele: Orăştie - Sibiu, lot 3, podurile de la Giurgiu şi Agigea, DN 7, VO Braşov şi sunt aproape gata cei 3 km din A3, VO Craiova Sud, etc.”, a spus şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Pe A3, Bucureşti - Ploieşti, sectorul aflat în execuţie, proiect deblocat anul acesta, lucrările se desfăşoară într-un ritm accelerat. Evoluţia şantierului se desfăşoară conform celor programate pentru ca cei 3 km să fie daţi în folosinţă la termen. În cazul în care vremea va fi favorabilă, la finele lunii decembrie am putea deschide traficul pe acest sector”, a menţionat Cătălin Homor.