Joseph Biden, actualul vicepreşedinte al Statelor Unite, semnalează că ar putea candida la preşedinţia SUA în anul 2020

Autor: Mihai Draghici 06.12.2016

"Intenţionez să candidez în anul 2020", a declarat Joseph Biden, pe ton de glumă, în cursul unei vizite în Senatul SUA.

Întrebat de jurnalişti pentru ce funcţie va candida, Biden a răspuns: "Pentru preşedinte (...)". La insistenţele reporterilor, care s-au interesat dacă glumeşte, Biden a explicat: "Nu mă angajez în niciun sens. Am învăţat în urmă cu mult timp că destinul are un mod straniu de a interveni".

Joseph Biden a încercat fără succes, în 1998 şi 2008, să devină candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA. În perioada 2009-2017 el a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Administraţiei Barack Obama. Anul acesta, Biden a refuzat să candideze din cauza decesului fiului său, Beau.