Cel puţin 29 de morţi, în urma unui atentat sinucigaş în Somalia

Autor: Mircea Olteanu 11.12.2016

"Cel puţin 29 de civili au decedat iar alţi peste 50 au fost răniţi în urma exploziei. Credem că a fost vorba de un camion-capcană", a declarat Abdikadir Farah, un oficial din cadrul poliţiei.

Militanţii islamişti susţin că atentatul a vizat forţele de securitate staţionate în apropierea portului. Un purtător de cuvânt al Al Shabaab afirmând că în urma atacului au fost ucişi 30 de membri ai forţelor de securitate, în timp ce alţi 50 au fost răniţi. Acesta a adăugat că scopul atentatului a fost şi de a perturba alegerile legislative care urmează să se încheie pe data de 29 decembrie.