Active ale fostei fabrici de pâine Titan au fost cumpărate de proprietarul Casa Brutarilor

Autor: Mădălina Dediu Panaete 13.12.2016

Bake Expert, compania care a cumpărat de la grupul austriac GoodMills reţeaua de magazine Casa Brutarilor şi Belforno Fresh, a preluat şi secţia de specialităţi de pâine din fosta fabrică Titan din Pantelimon deţinută de grupul austriac şi a mutat liniile de producţie într-o unitate din sudul Capitalei. Totodată, compania a preluat şi o parte din angajaţii fostei fabrici Titan.

GoodMills a anunţat recent că închide fosta fabrică Titan şi că se concentrează pe activităţile de morărit, după ce a vândut şi fabrica de chifle.

„Finalizarea procesului de relocare (a liniilor de pro­ducţie - n.red.) se va face pe 15 decembrie. Procesul a durat două luni luni. (...) Până acum au fost preluaţi 41 de angajaţi din Titan, şi, probabil în sincronizare cu închiderea activităţii din fabrica Titan vom mai prelua încă 20-30 de persoane“, a declarat Dragoş Şerb, administrator şi pro­prietar al Bake Expert. Toată gama de specialităţi fabricate de Titan vor putea fi produse în noua locaţie din sudul Capitalei.