BNR: Legea dării în plată şi Legea conversiei, riscuri mai mici pentru stabilitatea financiară

Autor: Dan Straut 13.12.2016

„Curtea Constituţională a stabilit că Legea dării în plată şi Legea conversiei nu vor afecta activitatea bancară, astfel că acestea reprezintă riscuri mai mici pentru stabilitatea financiară. Sunt, în continuare, riscuri, dar sunt în scădere faţă de 2015”, a spus Liviu Voinea. El a prezentat, marţi, Raportul BNR asupra Stabilităţii Financiare pe anul 2016.

În ediţia pe 2015 a acestui Raport, legile privind darea în plată şi conversia creditelor reprezentau riscuri de intensitate maximă.

Un alt risc pentru stabilitatea financiară, dar fără a avea o intensitate extremă, este dat de „incertitudinea construcţiei bugetare”, în contextul schimbărilor politice din aceste zile.

Graficele din Raport arată că în anul 2015 au fost mai multe (305.000) firme care au avut un bilanţ pozitiv. „Cine a avut profituri anterior are acum profituri mai mari, iar cine a avut pierderi are acum pierderi mai mari”, a spus Liviu Voinea.

Per ansamblu, datele BNR arată că creşterea economică este sustenabilă, pentru că importurile au crescut într-un ritm mai lent decât consumul intern, oferta reuşind să facă faţă într-o măsură tot mai bună cererii interne.