Immofinanz închiriază 16.000 de metri pătraţi din portofoliul său de birouri din Capitală

Autor: Bogdan Alecu 14.12.2016
Immofinanz, unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari din România, a semnat parteneriate noi şi extinderi ale contractelor de închiriere pe segmentul office local începând cu luna iunie 2016, pentru suprafeţe de peste 16.000 mp.

Astfel, compania a atras chiriaşi noi, a extins acorduri pentru 11.500 mp şi a prelungit contracte existente pentru încă 4.500 mp în şapte dintre clădirile sale de birouri clasa A din Bucureşti.

Printre noii chiriaşi ai Immofinanz se numără grupul Ringier, care va ocupa aproximativ 2.500 mp în Iride Business Park, compania de producţie TV Sine­viz­yon, care a închiriat peste 2.000 mp în Pipera Warehouse şi unul dintre prin­cipalii jucători de pe piaţa auto din Ro­mânia, care a semnat un acord pentru aproximativ 1.500 mp în North Center.