Polonia restricţionează adunările publice

Autor: Olimpia Nicolae 15.12.2016

Legea introduce conceptul de ”adunare periodică” pentru întrunirile organizate în mod repetat, în acelaşi loc şi aceeaşi dată, oferind unor asemenea întruniri prioritate în faţa altor iniţiative de acest fel. În baza acestei legi, alte tipuri de asemenea manifestaţii trebuie să aibă loc la cel puţin 100 de metri depărtare de adunarea desemnată ca fiind ”periodică”.

Partidul aflat la conducere, Lege şi Justiţie, a comunicat că această lege va spori securitatea participanţilor în cadrul tuturor întrunirilor, prevenind conflictele.

Legislatorii opoziţiei susţin însă că această nouă lege previne ”dialogul stradal” şi restricţionează libertatea de vorbire. Conform acestora, legea va permite partidului Lege şi Justiţie organizarea unei adunări lunare, protejate de proteste ale opoziţiei, pentru a comemora accidentul aeronautic de la Smolensk, care a avut loc în anul 2010.

Ultima ceremonie de acest fel, care a avut loc la palatul prezidenţial din Varşovia a fost uşor perturbată de o manifestaţie a opoziţiei.