Un medic dentist şi-a făcut propria clinică cu 100.000 de euro, investiţie pe care vrea să o amortizeze în 3 - 4 ani

Autor: Ioana Matei 19.12.2016
Răzvan Circo, un medic dentist specializat în paro­dontologie şi implantologie, a investit peste 440.000 de lei (100.000 de euro) într-o clinică de stomatologie. Inaugurată în februarie anul acesta, investiţia în aceasta se va amortiza în trei-patru ani, potrivit medicului. Peste jumătate din investiţie a fost direcţionată în dotarea clinicii.  

 Preţul pentru o consultaţie în cadrul Circo Dentistry porneşte de la 80 de lei, iar cele pentru serviciile laser şi implantologie pornesc de la 100 de lei şi ajung la 35.000 de lei pentru o reabilitare completă a danturii în 24 de ore. În ceea ce priveşte aparatele ortodontice, preţurile se plasea­ză între 2.500 de lei şi 17.000 de lei. Costurile unui implant se plasează între 2.200 de lei şi 5.300 de lei, în funcţie de natura acestuia.

Potrivit lui Răzvan Circo, cele mai solicitate spe­cia­lizări ale clinicii sunt implantologia, paro­don­tologia, estetica dentară - mai exact serviciile de albire dentară cu laser şi faţetele dentare, precum şi pedodonţia (stomatologie dedicată copiilor).