Deal pe ultima sută de metri. Francezii înghit tot pe piaţa lactatelor: Lactalis cumpără Covalact într-o tranzacţie de 40 milioane euro
Lactalis ar putea ajunge să controleze 20% din piaţa românească de un miliard de euro a lactatelor, după preluarea anterioară a LaDorna şi Albalact.
Tranzacţia dintre Lactalis şi fondul american de investiţii SigmaBleyzer s-a încheiat la finalul săptămânii trecute şi a avut o valoare de 30-40 mil. euro, potrivit surselor din piaţă. Compania Covalact are două unităţi de producţie a lactatelor, în Sfântu Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, conform ultimelor date. De asemenea, deţine un depozit logistic cu o capacitate de 1.400 de paleţi deschis în 2012, conform ultimelor date.
Gigantul francez a intrat pe piaţa locală în 2008 prin preluarea businessului LaDorna de la antreprenorul Jean Valvis într-o tranzacţie de 80-90 mil. euro. La începutul acestui an a preluat şi Albalact, liderul pieţei locale de lactate, într-o tranzacţie tot de circa 90 mil. euro. Astfel, pe cele trei companii pe care le-a preluat în mai puţin de un deceniu pe piaţa locală, Lactalis a plătit peste 200 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor disponibile.
Totuşi, aceste mutări i-au asigurat grupului francez poziţia de lider pe piaţa locală de lactate evaluată la 1 mld. euro. Afacerile cumulate ale Covalact, Albalact şi LaDorna se ridică la aproape 200 mil. euro.
Tranzacţia dintre Lactalis şi Covalact va trebui însă să primească întâi acordul Consiliului Concurenţei. O astfel de mutare care ajunge pe masa Concurenţei va fi analizată atât la nivelul pieţei în ansamblul său, cât şi pe segmente. Prin preluarea Covalact, Lactalis câştigă teren pe segmentul brânzeturilor şi iaurturilor, unde nu avea poziţie puternică. Pe de altă parte, producătorul din Covasna nu are cotă importantă de piaţă pe segmentul laptelui, unde atât LaDorna cât şi Albalact au branduri puternice.