Cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara, amânată până după Crăciun

Autor: Mediafax 20.12.2016

Tribunalul Hunedoara a respins, luni, cererea Sindicatului Noroc Bun de intervenţie în dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara (CEH), pronunţând totodată un nou termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de intrare în insolvenţă pentru 27 decembrie.

Într-un singur an, 2016, societatea Complexul Energetic Hunedoara a solicitat de trei ori insolvenţa. Cea de-a treia cerere de intrare în insol­venţă a Complexului Ener­ge­tic Hunedoara se va judeca după Crăciun. La cel de-al patrulea termen al celei de-a treia cereri de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara, care a avut loc luni, judecătorul sindic a respins o cerere de intervenţie în dosar depusă de Sindicatul Noroc Bun prin liderul de sindicat Adrian Jurca.