Producătorii de energie lucrează la foc continuu: România ajunge la cel mai mare consum de electricitate din 2001

Autor: Roxana Petrescu 20.12.2016

Transelectrica, transportatorul naţional de energie, a anunţat că ieri s-au înregistrat cele mai mari valori ale producţiei şi consumului de energie din 2001, exporturile fiind şi ele la niveluri foarte ridicate.

Aceeaşi tendinţă poate fi observată şi azi, în contextul în care datele privind consumul, producţia şi exportul de energie pot fi consultate în timp real chiar pe site-ul Transelectrica.

În acest moment, cele mai importante trei surse de producere a energiei sunt centralele pe cărbune, hidrocentralele şi turbinele eoliene.

Potrivit datelor publicate de Transelectrica, transportatorul naţional de energie, în primele nouă luni ale anului România a avut un consum intern de energie de circa 40,6 TWh, cu 0,3% mai mic faţă de perioada similară a anului trecut, al doilea şi al treilea trimestru având o influenţă negativă asupra evoluţiei cererii. Scăderea consumului a fost dublată de o scădere a producţiei de energie de circa 3,6%. Totodată, una dintre cele mai importante scăderi a fost înregistrată de exporturile de electricitate, care s-au comprimat în perioada analizată cu aproape 32% faţă de perioada similară a anului trecut.