Firma românească Vitacom Electronics din Cluj mizează pe afaceri de 9,4 mil euro în acest an, un plus de 16%

Autor: Roxana Rosu 21.12.2016

Vitacom Electronics, firma fondată de Vasile Andrei Vita la Cluj, estimează o creştere de circa 16% în volumul de afaceri în acest an, la 9,4 milioane euro, mizând pe accelerarea ritmului anul viitor.

Cele mai bine vândute produse în anul 2016 au fost stabilizatoare de tensiune, UPS-urile pentru centralele termicele, unice prin proiectarea acestora cu această destinaţie specifică, ventilatoarele casnice, produsele din gama Well, Konig, Valueline, bateriile GP.

Pentru anul 2017 estimează o creştere procentuală chiar mai mare decât cea realizată în 2016, în principal ca urmare a concentrării echipei de vânzări pe dezvoltarea clienţilor actuali de pe piaţa tradiţională, găsirii de clienţi noi în domenii noi, dar şi creşterea numărului de clienţi pe platforma online B2B.