Ministerul Fondurilor Europene susţine că anul acesta s-au rambursat 4 mld. euro

Autor: Georgiana Mihalache 22.12.2016

Rambursările pentru exerciţiul financiar 2007 - 2013 aprobate de Comisia Europeană (CE) pentru România au depăşit anul acesta 4 miliarde de euro dintr-un total de 14 miliarde de euro, care reprezintă bugetul total alocat pentru programe.

Rata absorbţiei fondurilor europene a crescut din noiembrie 2015 până în octombrie 2016 cu circa 21%, potrivit bilanţului Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

La 31 octombrie 2015, nivelul rambursărilor a fost de 10 miliarde de euro, în timp ce la 31 octombrie 2016 sumele rambursate de CE depăşeau 14 miliarde de euro.

„Semnalele primite sunt foarte bune. Comisia Euro­peană apreciază eforturile depuse de România în ultimul an, iar pentru rezultatele pe care le-am înregistrat în această perioadă am fost felicitaţi. Am reuşit, într-un singur an de zile, cu seriozitate şi eforturi susţinute să asigurăm ireversibilitatea măsurilor asumate“, a declarat Dragoş Dinu, cel care s-a aflat la con­du­ce­rea MFE în cabinetul Cio­loş din octombrie, după ce a preluat man­datul de la Cristian Ghinea.

Pentru exerciţiul fi­nanciar 2014 - 2020, Ministerul Fondurilor Eu­ropene a lansat 41 de proiecte a căror valoare se ridică la suma de peste 13 miliarde de euro, după ce în perioada anterioară valoarea proiectelor nu a depăşit 1 miliard de euro. Cele 41 de proiecte au fost lansate doar în acest an, după ce anul trecut numărul acestora nu a depăşit 10 astfel de iniţiative.

Printre proiectele amintite în bilanţul ministerului se numără un proiect pentru infrastructură, unul regional, dar şi proiecte pentru competitivitate şi capacitate administrativă.

România a înregistrat în acest an şi o premieră în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene după ce a semnat în septembrie un memorandum pentru Fondurile SEE şi Norvegiene 2014 - 2021, în urma căruia va primi granturi în valoare de peste 500 de milioane de euro.

România şi-a asumat condiţionalităţi ex-ante în faţa Comisiei Europene pentru acordul de parteneriat cu instituţia Europeană, iar 10 dintre acestea au fost îndeplinite în ultimul an, cinci sunt în curs de pregătire, iar 11 astfel de condiţionalităţi aşteaptă confirmare.

Invitată la ZF Live, Valentina Savu, expert în fonduri europene, a susţinut că, din experienţa sa, absorbţia fondurilor europene de către instituţiile publice se face „greoi“, însă acest lucru poate fi corectat prin angajarea unor profesionişti care să se ocupe de acest domeniu.