Cehii de la Ramira încheie anul cu o creştere de 13% a afacerilor. Pentru primul trimestru al anului viitor sunt conturate deja proiecte imporante pentru Daimler şi Audi

Autor: Laurentiu Cotu 23.12.2016

Producătorul de dispozitive pentru asamblarea caroseriilor auto Ra­mira din Baia Mare, controlat de cehii de la Chropynska Strojirna, va încheia acest an cu o cifră de afaceri de 12,5 mil. euro, mai mult cu 13% faţă de anul trecut, conform calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie şi celor de la Ministerul Finanţelor.

Anul trecut, Ramira a avut afaceri de 48,7 mil. lei (aproximativ 11 mil. euro), un profit net de 2,7 mil. lei (615.000 de euro) şi 353 de angajaţi, potrivit mfinanţe.ro. Ramira este specializată în programe de sudare a caroseriei şi linii de asamblare auto, inclusiv de control 3D.

„Anul 2016 a fost un an bun, cu un trend ascendent în piaţa auto, aspect care se reflectă şi în realizarea obiecti­velor financiare planificate. Pentru pri­mul trimestru al anului viitor sunt con­turate deja proiecte imporante pentru Daimler şi Audi“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Ramira.