Bucureştiul se apropie "în statistici" de 100 de spitale. În şapte ani pe hartă au apărut 40 de spitale private

Autor: Georgiana Mihalache 24.12.2016

Efervescenţa din piaţa serviciilor medicale se vede şi în numărul spitalelor private din Bucureşti, care s-a dublat din 2010 pană în prezent, ajungand la 41 de unităţi medicale înregistrate. În acelaşi interval numărul unităţilor publice din Capitală a variat în ultimele două decenii între 50 şi 54 de unităţi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

"Explozia numărului de spitale private se dato­rează faptului că piaţa serviciilor me­dicale a cerut acest lucru, pentru că în ultimii 20 de ani nu a existat niciun spital nou de stat, făcut cu infrastructură şi organizare conform tuturor standardelor, ci doar investiţii în spitalele existente. În opinia mea, aceste investiţii nu vor aduce rezultatul scontat, ci doar o uşoară îmbunătăţire, deoarece au fost făcute pe infrastructura veche şi pe circuite vechi", a spus Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, al treilea cel mai mare spital din Bucureşti după numărul de paturi, conform Ministerului Sănătăţii.