Legea prevenţiei pentru companii: “Înlocuim cartonaşul roşu direct cu două cartonaşe gabene”

Autor: Iulian Anghel 04.01.2017

Unul dintre principiile de bază ale “Codului Economic al României” care va fi promovat în prima parte a guvernării, va fi prevenţia, anunţă programul de guvernare.

“Vom introduce prevederi legislative (Legea prevenţiei) care să oblige autorităţile cu atribuţii de control să procedeze în primul rând la educarea şi perfecţionarea antreprenorilor de orice fel, precum şi la prevenirea greşelilor de orice fel. Acest lucru înseamnă de fapt că un agent economic nu va mai putea fi sancţionat sub nicio formă, dacă el nu a fost înainte îndrumat şi apoi prevenit. Practic, scoatem cartonaşul roşu acordat direct şi îl înlocuim cu două cartonaşe galbene”, spune programul de guvernare.

Legea ar urma să intre în vigoare în primul trimestru al acestui an şi se va adresa tuturor companiilor, indiferent de dimensiunea lor. Prin urmare, acestea nu mai pot fi sancţionate înainte de a fi “prevenite” că nu respectă normele.

Potrivit lui Liviu Dragnea, şeful PSD, legea prevenţiei ar urma să schimbe relaţia dintre stat şi oamenii de afaceri: “statul nu mai trebuie să fie agresiv cu firmele; nu trebuie să avem un stat care să-i pedepsească pe oamenii de afaceri, să le închidă firmele şi să-i trimită în puşcărie”.