Mazda a crescut cu 45% numărul maşinilor vândute în România. Cele mai vândute au fost SUV-urile de clasă mică CX-3

Autor: Mona Scarisoreanu 05.01.2017

Creşterea a fost determinată în principal de SUV-ul de clasă mică CX-3, care a contabilizat 476 de unităţi, adică 30% din totalul vânzărilor, podiumul fiind completat de Mazda3, cu 428 de unităţi şi de SUV-ul CX-5 cu 398 de unităţi.

Un alt model Mazda care a convins 15 cumpărători în 2016 a fost roadster-ul MX-5. Deţinătorul recordului pentru cel mai vândut roadster din toate timpurile a ajuns anul trecut la cea de-a 4 generaţie, printr-o transpunere originală a limbajului KODO, sufletul mişcării, în realitate. Anul acesta va urma versiunea MX-5 RF, cu acoperiş metalic, care aminteşte de stilul decapotabilelor de tip targa.