Sondaj: Peste 70% din germani se simt în siguranţă, în pofida atentatului de la Berlin

Autor: Mircea Olteanu 06.01.2017

Potrivit sondajului, 73% din respondenţi au declarat că se simt în siguranţă în Germania, comparativ cu 26% care au afirmat că se tem pentru siguranţa lor.

Opiniile pe această temă erau similare indiferent de simpatiile politice, cu excepţia susţinătorilor partidului naţionalist Alternativa pentru Germania (AfD). 66% dintre aceştia au susţinut că se tem pentru siguranţa lor.

În cadrul sondajului au fost intervievate 1.005 persoane în perioada 2-3 ianuarie şi are o marjă de eroare de 3,1%.