Premierul şi ministrul de Interne, verificări la ministerul Transporturilor după deszăpezire -surse

Autor: Gabriela Ghitcuta 07.01.2017

Surse guvernamentale au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, au mers, sâmbătă, la sediul ministerului Transporturilor, iar, la ora transmiterii ştirii, se fac verificări după ce au existat mai multe plângeri asupra modului în care s-a coordonat şi s-a intervenit pentru deszăpezire pe anumite tronsoane de drum.

Potrivit aceloraşi surse, la finalul acestei vizite vor fi prezentate concluzii, dar şi eventuale măsuri dispuse de premier.