În atenţia noului premier: Dincolo de cifrele macro euforice din care se împart banii şi de creşterile salariale date prin ordonanţe de urgenţă, România are o economie şi un business sud-americanizate, în care suntem prizonieri cu toţii

Guvernul Sorin Grindeanu s-a instalat la Palatul Victoria şi, după cum spunea noul premier, el are de gând să stea până la finalul mandatului, în 2020.

În aceste condiţii, nu ar strica să vedem ce moştenire economică preia, pentru a vedea dacă în cei patru ani va reuşi să aducă o îmbunătăţire, sau România economică va fi mai sud-americanizată decât este acum.

Este de lăudat că în prima şedinţă de guvern noul cabinet a majorat anumite salarii - salariul minim pe economie cu 16%, salariile în administraţia locală cu 20%, salariile artiştilor cu 50% - şi punctul de pensie cu 9%, dar toate aceste majorări au fost făcute din banii luaţi de la alţii - cei care au salarii mai mari  (eliminarea plafonării CAS şi CASS la cinci salarii medii brute - 1,4 miliarde de lei) şi mai puţin dintr-o economie în creştere şi o birocraţie administrativă în scădere.

PSD şi Liviu Dragnea - şeful de necontestat al partidului care a câştigat alegerile - au promis o creştere economică medie de 5,5% pe an în următorii patru ani (dublu faţă de potenţialul actual al economiei româneşti), dar nu cred că Liviu Dragnea sau vreun alt membru al partidului şi nici noul premier ştiu cum arată economia românească dincolo de cifrele macro. Pentru că până la urmă PIB (valoarea adăugată în economie) este format din suma activităţii tuturor companiilor din România, iar activitatea acestor firme - începând de la cine sunt ele, cine le conduce, cine sunt proprietarii, ce produc, ce vând, ce exportă, câte taxe plătesc, ce salarii oferă etc. - este foarte puţin cunoscută, chiar deloc, la nivelul guvernului, miniştrilor şi partidelor, care sunt obişnuiţi să împartă ceea ce produc alţii. Bineînţeles că din taxele şi impozitele încasate de la firme, din activitatea economică, statul oferă servicii şi produse de sănătate, educaţie, transport, apărare etc., dar calitatea şi birocraţia lor sunt o altă poveste.

Pentru a vedea încotro se duce economia - ca să aibă ce împărţi ulterior -, pentru că programul de guvernare este generos, premierul Grindeanu ar trebui să ştie cu cine să discute începând de la companii şi directorii generali până la cei care ştiu cu câteva luni înainte cum merge economia.

În noiembrie 2015, Ziarul Financiar i-a oferit premierului Cioloş, proaspăt instalat, o cutie cu toate cataloagele şi anuarele ZF, în care noi încercăm să clasificăm businessul românesc, cu nume şi prenume. Din păcate, premierul Cioloş nu a arătat de-a lungul mandatului, cel puţin public, că l-a preocupat economia privată, dincolo de datele macro, să discute  cu cei care sunt cei mai mari jucători din România - cei mai mari angajatori, cei mai mari exportatori, cei mai mari proprietari de birouri, cei mai mari latifundiari, cei mai mari constructori - dincolo de Dacia, Petrom, Rompetrol, Ford, Oracle, BCR, de care a auzit toată lumea.

Cum arată businessul din România la începutul lui 2017? Sud-americanizat, pentru cei care nu ştiu. O mare diferenţă faţă de ei este că statul nostru are ceva grijă de pensionari.

- Cifra de afaceri totală a celor 660.000 de companii din România a fost de 1.250  de miliarde de lei în 2015, de când avem ultimele date raportate pe tot anul (270 de miliarde de euro) - în 2014 a fost de 250 de miliarde euro. Profitul raportat a fost de 80 de miliarde de lei, iar pierderea raportată a fost de 46 de miliarde de lei.

- Din această cifră de afaceri, 49% este realizată de companii străine/multinaţionale, 47% de companii româneşti şi 4% de companiile statului.

- 70% din businessul românesc (cifra de afaceri) a companiilor este realizată în zece judeţe, iar celelalte 32 sunt rămase cel puţin două decenii în urmă.

- Dacă Bucureştiul are o cifră de afaceri de 458 de miliarde de lei anual, Ilfovul de 75 de miliarde de lei, Timiş de 49 de miliarde de lei, la polul opus Mehedinţi are 2,7 miliarde de lei (cel mai sărac judeţ din România din punct de vedere al businessului), Giurgiu – 5,2 miliarde de lei, Covasna – 5,3 miliarde de lei, Vaslui – 5,4 miliarde de lei, Caraş Severin de 5,6 miliarde de lei şi Teleorman – 5,7 miliarde de lei. Nu ştiu cine a condus judeţul Mehedinţi în ultimii 20 de ani, cine a fost la putere, dar pare să nu mai fie de trăit acolo.

- Între 75-80% din numărul de angajaţi la nivel naţional sunt în cele zece judeţe.

- Companiile româneşti angajează 2,4 milioane de români, în timp ce multinaţionalele 1,2 milioane. În aceste condiţii, productivitatea unei multinaţionale este dublă decât a unei firmei româneşti.

- Cei mai mari angajatori sunt: Kaufland – 22.000, Petrom – 16.000, Dacia – 14.000, RATB – 10.000, RCS&RDS – 10.000, Carrefour – 8.600, BRD – 8.500, Mega Image – 8.200, Autoliv – 8.200, CFR – 7.800.

- Dacă familia Schwartz din Germania - care deţine Kaufland şi Lidl - se supără, se mişcă vreo 3 miliarde de euro pe cele două firme şi vreo 30.000 de angajaţi. Deci atenţie puţin la retorică, pentru că depindem mult mai mult decât se crede la Palatul Victoria, de investitorii străini. Nu de alta, dar companiile româneşti, atât cele private cât şi cele de stat, nu prea au capacitatea de a înlocui un investitor străin atât de repede.

- 600.000 de companii din România din 660.000 au între 0 şi 9 angajaţi (conform datelor de la Registrul Comerţului compilate de Ministerul Economiei).

- Numai 1.877 de companii din 660.000 au peste 250 de angajaţi!

- Aceste 1.877 de companii, adică 0,3% din total, realizează jumătate (621 de miliarde de lei) din cifra de afaceri la nivel naţional.

- Numai 3.100 de companii din România au o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane de euro.

- Cifra de afaceri a primelor 10 companii româneşti cu acţionariat român (Dedeman – fraţii Pavăl, Tinmar Ind – traderul de energie al lui Augustin Oancea, RCS&RDS, Altex, Oscar Downstream – Alin Nicolae, Farmexim – Ovidiu Buluc, Arabesque – Cezar Rapotan, Brisegroup – Marius Bucur, Ţiriac Auto) este puţin mai mare (4,7 miliarde de euro) decât cifra de afaceri a celei mai mari companii din România, care este o multinaţională, Dacia-Renault (4,3 miliarde de euro).

- Cele mai mari zece companii străine din România (Dacia, Petrom şi Petrom Marketing, Rompetrol Rafinare şi Downstream, Kaufland, BAT - ţigări, Lukoil, Carrrefour, E.ON Energie) au o cifră de afaceri de 22 de miliarde de euro. Deci raportul este 1:5 între companiile româneşti vs. cele străine, ca cifră de afaceri.

- Avem numai 4,75 milioane de angajaţi - din care 1,2 milioane la stat, şi 5,3 milioane de pensionari. Cam nefavorabil acest raport, mai ales că deficitul de pensii a ajuns la 20 de miliarde de lei şi creşte în continuare.

- Sunt cel puţin 5 judeţe în România, dacă nu chiar 10, unde cei mai mari angajatori sunt fie spitalul judeţean, fie centrul de protecţie a copilului, fie alte instituţii ale statului. Companiile private nici nu se văd în aceste judeţe.

- Absolvenţii - fie de liceu, fie de facultate – vor să lucreze ca primă opţiune la stat sau într-o companie de stat, apoi într-o multinaţională şi mai deloc într-o companie privată românească, din motive de salarii şi percepţie (patronii români sunt hoţi). Asta dacă nu vor să părăsească România.

- Statul şi companiile de stat au un salariu mediu de 2.000 – 2.200 de lei, o multinaţională de 2.000 de lei, în timp ce o companie românească plăteşte între 1.000 şi 1.600 de lei. Deci va fi foarte greu să încurajaţi antreprenoriatul românesc, aşa cum v-aţi propus în programul de guvernare.

- Numai 36.000-40.000 de români câştigă peste 10.000 de lei net pe lună (2.000 de euro), în acte.

- Numai 250.000 de români câştigă peste 1.000 de euro net pe lună (Liviu Dragnea a promis că după patru ani, 1 milion de români vor câştiga această sumă).

- Numai în cinci judeţe salariul mediu net depăşeşte 2.000 de lei net,respectiv Bucureşti – 2.700 de lei, Ilfov – 2.300 de lei, Timiş– 2.100 de lei, Cluj – 2.100 de lei şi Sibiu – 2.000 de lei. La polul opus, cele mai sărace judeţe sunt Harghita – 1.375 de lei, Maramureş - 1.376 de lei, Bihor – 1.396 de lei şi Teleorman – 1.415 lei.

- După ce că natalitatea în România este negativă (numărul de morţi depăşeşte numărul noilor născuţi), acum am ajuns ca pentru prima dată, numărul firmelor şterse din economie să-l depăşească pe cel al companiilor nou create. Ultimele date arată că în perioada ianuarie-noiembrie 2016 au “murit” 100.764 de firme, şi s-au născut 100.137.

- Numărul de firme înfiinţate de investitorii străini este la minimul ultimilor 15 ani.

Macro, vorba guvernatorului BNR Mugur Isărescu, România se află în cea mai bună situaţie economică, cu un curs stabil şi dobânzile la leu cele mai scăzute din istorie.

Dar dacă ne uităm din ce se compune, adună, această situaţie economică, nu aş fi cel mai fericit nici pentru prezent, nici pentru viitor: businessul este puternic polarizat, 30 de judeţe se sprijină pe stat, noile generaţii nu mai vor să intre în business ci vor să fie angajaţi, deci filonul de antreprenori dispare, iar pentru cei care vor să găsească un job mai bun într-o altă companie opţiunile sunt extrem, extrem de limitate, gândiţi-vă că numai  3.100 de firme din 660.000 au o cifră de afaceri de 10 milioane de euro.

Deci suntem prizonieri într-o economie sud-americanizată.

Sper ca în cei patru ani, noua putere politică, noul guvern, noul premier să îmbunătăţească puţin această situaţie. Asta dacă o consideră o problemă, pentru că până acum nici Liviu Dragnea - de 20 ani în politică, şi nici Sorin Grindeanu - de 20 de ani în politică, şi nici Călin Popescu-Tăriceanu - de 26 de ani în politică, nu s-au remarcat prin acţiuni concrete de inversare a acestui trend, dincolo de retorică. Acum sunt ei la guvernare.