700 de firme de cercetare, scutite de impozitul pe profit timp de 10 ani

Autor: Adelina Mihai 10.01.2017
Firmele cu activităţi în sectorul cercetare-dezvoltare şi inovare vor fi scutite de la plata impozitului pe profit timp de zece ani, potrivit unei prevederi din ordonanţa de urgenţă publicată la finalul săptămânii trecute în Monitorul Oficial. Decizia se aplică atât firmelor existente care desfăşoară activităţi exclusiv în acest sector de activitate, cât şi firmelor nou-înfiinţate din acest sector, pentru o perioadă de zece ani.
 
„Aceşti 10 ani se calculează de la da­ta înfiinţării pentru contribuabilii nou– în­fiinţaţi, iar pentru cei existenţi pe­rioa­da se calculează de la data intrării în vi­goare a prezentei ordonanţe. Mă­su­ra va respecta procedura ajuto­ru­lui de stat”, spune consultantul fiscal Adrian Ben­ţa.
 
Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, în 2015 şi-au depus bilanţul 700 de firme cu activităţi înregistrate cu codul CAEN „cercetare-dezvoltare”, iar acestea au plătit sub formă de impozit pe profit 24 de milioane de lei (5,4 milioane de euro). Astfel, în medie, o companie de cercetare-dezvoltare a plătit impozit pe profit în cuantum de 34.000 de lei în 2015 (cca 7.400 de euro), sumă pe care contribuabilii din acest sector o vor economisi în următorii zece ani, ca urmare a deciziei guvernului de a încuraja aceste businessuri.
 
De alftel, guvernul condus de Sorin Grindeanu (PSD) a continuat politica de susţinere a firmelor de cercetare, care au primit astfel de facili­tăţi şi în guvernarea anterioară, condusă de premierul tehnocrat Dacian Cioloş.
 
Spre exemplu, începând din toamna anului trecut, angajaţii care lucrează în domeniul cercetării-dezvoltării aplica­tive şi tehnologice beneficiază de scuti­rea impozitului pe venit de 16% (mă­sură aplicabilă pentru circa 18.000 de persoane). Tot de atunci se aplică şi o măsură de deducere suplimentară cu 50% a cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea din impozitul pe profit (adică la fiecare 100 de lei cheltuiţi cu activităţi de cercetare-dezvoltare, angajatorii deduc 150 de lei din impozitul pe profit). Această măsură, supranumită în companii „50% R&D tax incentive”, exista în legislaţie şi anterior, dar nu se aplica şi centrelor de dezvoltare ale multinaţionalelor, cum se va întâmpla de acum încolo.