Reţeta de creştere a grupului Agricola Bacău în criză: „Am investit în echipă şi asta s-a văzut şi în vânzări“

Autor: Mădălina Dediu Panaete 16.01.2017

Procesatorul de carne controlat de antreprenori locali va investi în acest an circa 6 mil. euro în businessurile cu carne de pasăre, semipreparate şi salamuri.



Grigore Horoi, preşedintele grupului de firme Agricola Bacău, spune că businessul pe care îl conduce a fost pe creştere anul tre­cut, având afaceri mai mari cu 27% pe segmentul salamurilor crud-uscate (Salbac), cu aproximativ 10% pe cel al  semipreparatelor (Europrod) şi în jur de 5% pe categoria cărnii de pui (Agricola Internaţional).

„Am avut creşteri pe toate categoriile de produse. De altfel, noi în perioada crizei am avut afaceri mai mari în fiecare an odată cu lansarea strategiei noastre de diferenţiere şi creştere. Am investit în echipă şi asta s-a văzut şi în vânzări. De asemenea, avem un brand puternic în care am investit constant şi cred eu că am avut şi programe de promovare inspirate. Toate acestea ne-au ajutat“.

Grupul este format din mai multe companii precum Agricola International, specializată în producţia de carne de pasăre, Europrod (semipreparate şi produse tip ready-meal), Salbac (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate), Agricola Magazine (reţeaua de magazine Agricola) şi Avicola Lumina (ouă de consum). Cea mai mare companie din grup este Agricola International.