Miss deszăpezirea revine. Cine face bani din contractele zăpezii „la urgenţă”: o fostă miss Italia şi neaşteptatul ei milionar „din umbră”

Autor: Andrei Luca POPESCU 16.01.2017

Românii au plătit deja în această iarnă, via bugetul CNADNR, aproximativ 60 de milioane de euro pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor. La sfârşitul lunii decembrie şi în primele zile ale anului 2017, multe dintre aceste contracte au fost atribuite prin procedura „de urgenţă”, fără anunţ de participare sau licitaţie publică, prin negociere directă, iar unele au ajuns la firme conectate politic, precum foşti parteneri de afaceri ai lui Marian Vanghelie sau ai fiului Rovanei Plumb, dar şi la apropiaţi din Giurgiu ai PSD,cu care în trecut s-a afişat şi actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. O excepţie notabilă este însă în Vâlcea, unde deszăpezirea fie nu a fost încă contractată, fie a fost atribuită doar la urgenţă, prin negociere directă. Aici, zăpada de pe o parte din şosele a încăput pe mâinile unei firme deosebite: este deţinută la vedere de două tinere surori din Republica Moldova, cea mai mică fiind o fostă Miss Italia nel Mondo, care acum este o vlogger-iţă de succes într-ale machiajului profesionist, pe YouTube. În spatele surorilor Diana şi Marcela Curmei, în umbră, stă însă altcineva. Cu acţiuni la purtător. Este vorba despre milionarul Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, trimis în judecată pentru corupţie, acţiunile fiind acum sub sechestru în dosarul Ferma Băneasa-prinţul Paul. Cu trei ani în urmă, Gândul descoperea o altă fostă Miss care făcea deszăpezire alături de sora ei fotomodel, sub bagheta dirijoare a unui fost subordonat al lui Nelu Iordache, fost „rege al asfaltului”.

Pentru a doua oară în trei aniGândul descoperă că o mică porţiune din drumurile naţionale ale patriei sunt deszăpezite de firma unei foste Miss, care se bucură însă din spate de sprijinul unei persoane mult mai bine conectate politic sau la domeniu. De data aceasta, o parte din drumurile din Vâlcea sunt deszăpezite de firma Wins Construct Project, din Bucureşti, deţinută la vedere de Diana şi Marcela Curmei, două surori din Chişinău. Contractul a fost câştigat de firma respectivă fără licitaţie publică, la procedura de urgenţă, prin negociere directă, la fel ca toate contractele din această iarnă atribuite de Secţia Drumuri Râmnicu Vâlcea.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info