Lactate Natura, cu 8 mil. lei capitalizare, are un nou director general pe un an

Autor: Liviu Popescu 17.01.2017
Eduard-Mihai Georgescu, care ocupa anterior funcţia de director comercial în cadrul producătorului de lactate şi brânzeturi Lactate Natura (INBO), cu 8,1 mil. lei capitalizare, este noul director general pe o perioadă de un an, după ce Ion Ungureanu s-a retras din această funcţie. În documentul publicat pe bursă nu se arată care sunt motivele din spatele retragerii din funcţie a lui Ion Ungureanu. Lactate Natura este listată pe sistemul alternativ de tranzacţionare AeRO, iar la cea mai recentă şedinţă cu acţiuni, de pe 19 decembrie, preţul afişat era de 3,28 lei, în urcare cu 26% faţă de şedinţa precedentă.