Cel mai mare manager de fonduri al lumii cere restrângerea plăţilor şi bonusurilor şefilor de companii din Marea Britanie

Autor: Catalina Apostoiu 17.01.2017

BlackRock ameninţă să stârnească mânia acţionarilor, avertizând companiile britanice că trebuie să armonizeze majorările acordate directorilor cu cele ale angajaţilor, scrie The Guardian.

Într-o scrisoare adresată şefilor a peste 300 de companii britanice, managerul american de fonduri declară că nu va aproba majorări salariale pentru executivi de top decât dacă firmele majorează şi salariile angajaţilor cu un procent similar.

Aceasta reprezintă o intervenţie majoră din partea unei companii care este acţionar în toate companiile incluse în indicele bursier britanic FTSE 100. BlackRock are investiţii de 5.100 miliarde de dolari şi se descrie drept cel mai mare manager de fonduri din lume.

Potrivit directorului de investiţii pe Europa Amra Balic, plăţile trebuie să fie legate de performanţe. "Trebuie să existe o legătură puternică între plăţile executivilor şi performanţe, înţelegând prin asta câştiguri solide şi sustenabile pe termen lung, şi nu creşteri pe termen scurt ale preţurilor acşiunilor".