„Creierele“ din spatele strategiei economice a lui Trump

Autor: Catalina Apostoiu 17.01.2017
Cine sunt cei care-l vor ajuta pe Donald Trump să-şi proiecteze stra­tegia economică?

Preşedintele ales al SUA îşi va dezvolta politicile economice cu aju­torul unui cerc de asociaţi. Candidatul la poziţia de secretar al Trezoreriei Steve Mnuchin şi nominalizatul la poziţia de secretar al comerţului Wilbur Ross vor fi cei mai influenţi la acest nivel, ca şi fostul preşedinte al Goldman Sachs Gary Cohn, viitorul şef al Consiliului Economic Naţional, scrie Bloomberg. Afecţiunea pentru Ronald Reagan îi uneşte pe mulţi din cei aflaţi alături de Trump, iar acesta se va baza pe consilieri cu idei ferme despre comerţ şi sectorul manufac­turier pentru a-i „livra“ mesajul.

Trump va pleca urechea şi la un cerc de prieteni din industriile imo­biliară şi a jocurilor de noroc, cum ar fi CEO-ul Vornado Realty Trust Steven Roth şi mogulul cazinourilor Phil Ruffin, care i-au fost loiali lui şi familiei sale decenii la rând.

Iar susţinători bogaţi cum ar fi Carl Icahn, Peter Thiel, ambii sus­ţinători ai restrângerii reglemen-tărilor, şi alţii vor avea de asemenea un cuvânt de spus care va fi atent ascultat de Trump.

 

Persoane loiale familiei

Jason Greenblatt: ca director juridic al Trump Organization, Green­blatt a fost desemnat drept prim repre­zentant special pentru negocieri internaţionale. Trump l-a descris pe Greenblatt drept „unul dintre cei mai apropiaţi şi mai de încredere consilieri ai mei“. Acesta l-a însoţit pe Trump în număroase vizite în Cuba.

Howard Lorber: unul din puţinii prieteni apropiaţi ai lui Trump. Acesta l-a descris pe Trump drept „responsabil“, „cald“ şi „lipsit de egoism“ pe CNBC. Lorber este CEO al Vector Group, un producător de ţigări, şi controlează gigantul imobiliar Dou­glas Elliman. Lor­ber este şi preşedinte al Nathan’s Famous, co­merciant de hot-dog.

Richard LeFrak: miliardarul imo­biliar newyorkez se laudă cu o relaţie de prietenie de o jumătate de secol cu preşedintele ales rezultată din relaţiile apropiate dintre taţii celor doi. LeFrak vorbeşte frecvent cu Trump şi-l poate informa prompt cu privire la ceea ce se întâmplă pe piaţa rezidenţială.

 

Oameni care-i vor transmite mesajul

Peter Navarro: profesor de eco­nomie la University of California, Navarro a criticat întreaga sa carieră com­portamentul Chinei pe plan co­mercial. Acest lucru l-a apropiat de Trump, cât şi susţinerea politicilor comerciale adoptate în vremea lui Ronald Reagan. Desemnat şef al noului Consiliu Comercial Naţional şi asistent al lui Trump, acesta va fi responsabil pentru strategia de negociere în domeniul comercial şi poli­ticile din domeniul manu­facturier.

Dan DiMicco: cartea „American Made: Why Making Things will Return Us to Great­ness“ publicată de acesta în 2005 ar fi putut fi la fel de bine scrisă de Trump. Veteran de 40 de ani al industriei oţelului şi fost CEO al Nucor, DiMicco a intrat în relaţie cu Trump, după cum povesteşte el însuşi, când preşedintele ales l-a sunat pentru a-i spune că şi el este un „student al unui sistem comercial defect“. DiMicco va fi susţinător al industriei în contextual eforturilor lui Trump de a impulsiona creşterea numărului locurilor de muncă din sectorul manufacturier.

Robert Lighthizer: avocatul din Washington are un dublu atu: expe­rienţă în litigii comerciale şi serviciul în administraţia lui Reagan. Lighthizer pretinde că a contribuit la creionarea mai multor acorduri comerciale bila­teral în administraţia Reagan.

Experienţa lui internaţională l-a atras pe Trump, care se va baza pe el în obţinerea unor condiţii avantajoase în acordurile comerciale.

 

Susţinători bogaţi

Todd Ricketts: Co-proprietarul Chicago Cubs s-a împrietenit imediat cu Trump la o reuniune din noiembrie. Ricketts urmează să fie desemnat secretar adjunct pe comerţ.

Stephen Feinberg: Co-fondatorul si CEO-ul Cerberus Capital Management este specializat în private equity şi vânzări de active cu probleme şi a fost unul din cei 13 numiţi iniţial în consiliul consultativ pe probleme economice în august.

Tom Barrack: Fondatorul şi preşedintele miliardar al Colony Capital are experinţă în deţinerea şi operarea de cazinouri, ca şi preşedintele-ales. Barrack a deţinut poziţia de subsecretar adjunct al Departamentului de afaceri interne în timpul lui Reagan. Barrack conduce comitetul de inaugurare a lui Trump.