O soluţie IT dezvoltată de români, implementată în spitale din SUA

Autor: Ioana Nita 18.01.2017

Compania locală Qualitance, specia­li­zată în furnizarea de soluţii software şi ser­vicii de consultanţă în domeniul tehnologic, a dezvoltat o platformă care le per­mite spita­lelor să-şi eficientizeze costurile şi resur­sele prin monitorizarea exactă a utili­ză­rii şi poziţiei echipamentelor me­dicale, pre­cum şi prin localizarea pacienţilor din inte­rio­rul unui spital.

Soluţia a fost dez­vol­tată pentru start-up-ul american Intelligent Location, iar valoarea proiectului va ajunge la final la câteva milioane de dolari. „În prezent suntem în faza 1.0 – variantă comercială. Am pornit proiectul la începutul lui 2016 şi am ajuns la varianta comercială la finalul anului. Parteneriatul cu Intelligent Locations este în plină des­fă­şu­rare, platforma urmând să fie îmbună­tă­ţi­tă în continuare. Vor urma şi variantele 1.1, 2.0 etc. Astfel că investiţia ar putea a­jun­­ge la final la multe milioane de dolari“, a de­cla­rat Ioan Iacob, CEO al Qualitance, com­­­panie cu afaceri de 6 milioane de euro anul trecut.