Cristian Anghel, Goldart: Trebuie să vii să garantezi, nu doar să povesteşti că investiţia în artă aduce randament financiar

Autor: Roxana Petrescu 19.01.2017

Piaţa de artă din România, un segment pe care anul trecut s-au tran­zac­ţionat lucrări în valoare de circa 6 mi­lioane de euro, se con­fruntă cu o pro­blemă majoră, lipsa colec­ţionarilor în con­tex­tul în care tinerii manifestă un apetit redus pentru astfel de investiţii.

Garantarea randamentelor ar putea fi una dintre soluţii, crede Cristian Anghel, director executiv al Goldart, una dintre cele mai mari case de licitaţii locale.

„Anul 2008 a fost foarte bun pentru artă, dar anii 2011-2012 au fost de vis pentru că erau disponibilităţi, dar mai ales erau colecţionari.  Azi, colecţionarii sunt pe cale de dispariţie. Tinerii nu cumpără artă, iar dacă o fac, cumpără doar un bun estetic fără a gândi lucrurile în perspectivă. Ei nu urmăresc un autor, nu au ca obiectiv realizarea unei colecţii. Cred că este vorba şi despre o lipsă de educaţie, dar şi o greşeală a vechilor colecţionari care nu au ştiut cum să creeze viitoarele generaţii de colec­ţionari“, spune Cristian Anghel, cel care de la începutul anului trecut a preluat conducerea casei de licitaţii Goldart după o experienţă semni­fi­cativă dobân­dită în domeniul financiar.

„În 2016 am venit la Goldart după o carieră în burse, asigurări şi reasigurări. După ce ai reuşit să vinzi cu succes promisiuni (asigurări/reasigurări), să vinzi artă este mult mai uşor.“