Chimcomplex Borzeşti, controlat de Ştefan Vuza, a depus o ofertă indicativă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim

Autor: Liviu Popescu 26.01.2017

Chimcomplex Borzeşti (CHOB), companie cu 115 mil. lei capitalizare controlată indirect de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunţat ieri că a depus pe 21 ianuarie o ofertă indicativă pentru preluarea activelor combinatului chimc Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT). „Chimcomplex salută intenţia administratorilor judiciari privind vânzarea Oltchim pe module de active şi apreciază că această metodă nu este doar conformă cu procedurile Comisiei Europene pentru aceste situaţii, dar reprezintă şi soluţia practică prin care activele sănătoase ce pot fi restructurate şi eficientizate să poată fi salvate şi reintegrate în circuitul economic”, se arată într-un comunicat al Chimcomplex Borzeşti.