Polonia şi Lituania nu ar accepta pe teritoriile lor noi închisori secrete ale CIA

Autor: Mihai Draghici 26.01.2017

Polonia şi Lituania, doi aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite, au găzduit centre secrete pentru detenţie în timpul Administraţiei George W. Bush. Penitenciare similare, în care au fost aplicate tehnici de interogare catalogate frecvent drept acte de tortură, au existat în România, Thailanda şi Afganistan, notează site-ul agenţiei Reuters.

"Nu există nicio propunere în acest sens şi nu există spaţiu pentru discuţii" pe această temă, a declarat joi premierul Poloniei, Beata Szydlo. Întrebată dacă Guvernul polonez ar accepta noi astfel de penitenciare, Beata Szydlo a spus clar: "Răspunsul meu este nu".

Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, a declarat pentru agenţia Reuters că ţara lui este pregătită să coopereze cu Statele Unite pe teme strategice, subliniind că drepturile omului trebuie respectate. "Torturarea oamenilor nu este permisă de dreptul internaţional, nu este o practică nici legală, nici morală. Nu cred că vreun stat civilizat ar trebui să aplice astfel de metode. Nu este doar poziţia mea personală, este poziţia ţării mele", a declarat Linas Linkevicius.