Producătorii de tomate, sprijiniţi financiar cu bani de la buget

Autor: Mona Scarisoreanu 27.01.2017

Producătorii agricoli din România vor fi susţinuţi printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- Să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripţionată “Program susţinere tomate, 2017“ şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării;

- Să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată;

- Să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii;

- Să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv, şi noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii de lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii de euro şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Cererile şi documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Prin acordarea ajutorului de minimis se urmăreşte obţinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, precum şi o eficienţă economică în realizarea şi valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creşterea şi stabilizarea cantitativă şi calitativă a producţiilor de materii prime, la echilibrarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reaşeze într-o poziţie mai stabilă şi mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri.