Bogdan Colceriu, partener la fondul de investiţii Risky Business: Ne aşteptăm să atragem la Cluj-Napoca şi start-up-uri hi-tech din străinătate

Autor: Adrian Seceleanu 01.02.2017

Fondul de investiţii Risky Business (RB) înfiinţat la finele anului trecut la Cluj-Napoca şi capitalizat cu 0,25 mil. euro de peste 30 dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din Transilvania, printre care  Voicu Oprean sau Călin Văduva, îşi propune să finanţeze în acest an 10-15 start-up-uri. Vor fi alte nume decât cele deja cunoscute pe piaţa locală, iar unele dintre echipe ar putea proveni din străinătate, spune Bogdan Colceriu, unul dintre partenerii RB.

„Ne aşteptăm ca între start-up-urile finanţate să fie nume noi. Deja avem nişte echipe care s-au apropiat de noi şi care sunt nume noi. Ne uităm deja cu atenţie la anumite echipe, pe lângă acest lucru ne aşteptăm să primim şi alte aplicaţii şi vom încerca să aducem şi echipe din afara ţării  care să vină la Cluj pentru accelerare. Credem că vom reuşi de anul acesta să aducem echipe din străinătate la Cluj”, a spus Colceriu.

Fondul a fost înfiinţat la finele anului trecut de Bogdan Colceriu, Radu Iuhas, Vlad Iuhas şi Jennifer Austin - care sunt şi administratori ai companiei, conform datelor din Monitorul Oficial.