Antreprenori locali. Un producător bistriţean de lactate a ajuns la 5 mil. euro. Telemeaua Sinelli aduce o treime din business

Autor: Roana Rotaru 01.02.2017
Compania Lacto-Muntean din localitatea Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, deţinută de antreprenorul român Simion Drecşan, care produce lactate marca Sinelli, a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de peste 23 mil. lei (5,1 mil. euro), în creştere cu 15% faţă de anul precedent, potrivit repre­zentanţilor companiei.
 
În 2008 compania a accesat fonduri europene în valoare de 2,6 mil. euro, din care 50% finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea unei noi fabrici în care îşi desfăşoară compania activitatea în prezent.
 
„Această creştere constantă a cifrei de afaceri din ultimii ani se datorează accentului pus pe dezvoltare prin accesarea programelor de investiţii şi asigurarea constantă a calităţii produselor, încheierii de noi parteneriate comerciale, intrării pe piaţa supermarketurilor, dar şi celor peste 100 de angajaţi calificaţi ai companiei”, a declarat pentru ZF Iulia Drecşan, manager al companiei Lacto-Muntean, nora proprietarului.
 
Fabrica de lactate are o capacitate de procesare de 30.000 litri de lapte pe zi, materie primă care este colectată de la fermele din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş, dar şi de la micii fermieri individuali, potrivit reprezentanţilor companiei.