Ministrul Muncii, Lia Vasilescu: Ştiam de OUG pe Justiţie înainte de şedinţa de guvern; mie nu mi se aplică

Autor: Liviu Dadacus 01.02.2017

Întrebată dacă ştia că OUG şi proiectul privind Justiţia figurează pe ordinea de zi suplimentară, Olguţa Vasilescu a răspuns: "Da, ştiam că trebuie să fie acum (marţi, n.r.) sau joi".

E a spus că a aflat în jurul orei 16.00 despre acest lucru.

Ea a menţionat că acestea nu au fost puse pe ordinea de zi la care au acces şi jurnaliştii pentru că au fost elaborate foarte târziu.

"Probabil că le-au lucrat foarte târziu cum s-a întâmplat cu tote celelalte OUG. Avem un program de aplicat, de fiecare dată lucrăm în contratimp. Şi OUG pentru măriri de pensii şi salarii au intrat tot pe ordinea de zi suplimentară", a spus Vasilescu.

Ea a mai arătat că nu intră sub incidenţa acestor acte normative.

"Mie nu mi se aplică. Eu sunt anchetată pentru patru infracţiuni de luare de mită în capital de imagine – adică are încredere populaţia în tine...la puşcărie. Cam aşa s-ar traduce", a spus ministrul Muncii.