Bursa de la Bucureşti: tranzacţiile cu acţiuni în ianuarie au fost de 710 mil. lei, plus 12% faţă de ianuarie 2016

Autor: Liviu Popescu 02.02.2017

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti a fost în prima lună a anului de 710 milioane de lei, mai mare cu 12% faţă de aceeaşi lună din 2016, în timp ce capitalizare a urcat cu 20 mld. lei la circa 153 mld. lei.

Pe segmentul principal al bursei de valori sunt listaţi 86 de emitenţi, din care cel mai proaspăt, furnizorul de servicii medicale private MedLife (M), a venit în decembrie 2016 prin intermediul unei oferte publice iniţiale (IPO) de 230 mil. lei.

Tranzacţiile cu acţiuni M au fost în luna ianuarie de circa 37 milioane de lei. Preţul la care se tranzacţiona ieri o acţiune M era de 25,8 lei, mai mare cu 0,4% faţă de şedinţa precedentă. Spre com­paraţie, acţiunile MedLife au intrat la tranzacţionare la 26 lei.